Dezbatere asupra politicilor privind educaţia continuă a adulţilor

Puncte de vedere ale parlamentarilor:

 

 

IREA în numărul inaugural al acestui newsletter, a lansat spre dezbatere câteva întrebări, privind politicile pentru promovarea învăţării pe tot parcursul vieţii. Au avut amabilitatea să răspundă senatorul Mihail HĂRDĂU (preşedinte al Comisie pentru învăţământ din Senat, fost ministru al MECTS, 2006-2007), deputatul Iosif KÖTŐ (vicepreşedinte al Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor, fost secretar de stat al MECTS in perioadele 1998-2000 şi 2005-2006) şi deputata Sanda-Maria ARDELEANU (membră a Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor, prorector al Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava din 2004).

 

1.Ce înţelegeţi dvs. prin educaţie continuă a adulţilor (ECA)?

2.Cum poate deveni sistemul românesc de educaţie pentru adulţi, mai flexibil, inclusiv şi articulat?

3.Media ratei de participare a adulţilor la formarea profesională continuă din România este de 1,6%, faţă de 9,9%, media UE. Ce ar trebui să conţină un plan naţional de acţiune pentru creşterea participării adulţilor la educaţie şi învăţare de-a lungul întregii vieţi, în contextul Strategiei Europa 2020?

4. Cum vedeţi descentralizarea instituţilor abilitate în educaţia continuă a adulţilor, la nivel regional şi local şi cine ar putea să implementeze politicile educaţionale odată descentralizate?

5.Cum putem implica mass-media, societatea civilă şi blogosfera în promovarea politicilor publice privind ECA?

6.Ce tip de politici publice cu privire la ECA, promovaţi ca parlamentar în colegiul dvs.?

 

 

Senator Mihail Hărdău (presedinte Comisia de Invatamant – Senat, fost ministru)

 

1) Învăţarea pe tot parcursul vieţii cuprinde educaţia timpurie, învăţământul preuniversitar, superior, respectiv formarea profesională continuă a adulţilor. Ne aflăm într-o economie globalizată, bazată pe cunoaştere, în care formarea continuă a adulţilor este o componentă importantă în dezvoltarea economică, profesională şi personală, dar şi sub aspectul incluziunii şi coeziunii sociale în direcţia unei cetăţenii participative şi responsabile.

2) Statul îşi exercită atribuţiile instituţionale prin ministerele de resort implicate. Pe de altă parte, corelarea acestora cu mediul privat, prin implicarea structurilor neguvernamentale, aduce un plus de coeziune, coerenţă şi punctează liniile de dezvoltare la nivelul comunităţii locale, regionale şi pe plan naţional. Este nevoie de o îmbunătăţire a capacităţii de predicţie şi evaluare a progreselor înregistrate în domeniile cheie referitoare la ECA.

3) MMFPS este responsabil, împreună cu MECTS, de elaborarea politicilor şi strategiilor naţionale privind formarea profesională a adulţilor, respectiv de monitorizarea, evaluarea, acreditarea şi controlarea calităţii furnizorilor de formare şi educaţie permanentă. Un plan naţional de acţiune în vederea creşterii participării adulţilor la educaţia permanentă, dezvoltat în acord cu principiile şi obiectivele strategiilor europene, trebuie să integreze şi să armonizeze strategiile judeţene existente în ceea ce priveşte dezvoltarea educaţiei permanente din perspectivă instituţională, printre acestea regăsindu-se: stimularea consilierii profesionale şi a performanţei în carieră, dezvoltarea şi diversificarea ofertei educaţionale instituţionale, încurajarea participării la educaţia adulţilor pentru persoanele cu nivel scăzut de calificare, recunoaşterea şi certificarea învăţării non-formale şi informale, facilitarea accesului la contexte multiple de învăţare. În România, intensificarea participării adulţilor la formarea profesională nu depinde atât de mult de gradul de instituţionalizare a ECA, cât şi de relevanţa şi calitatea ofertei furnizorilor de educaţie permanentă sau de capacitatea de promovare şi adaptare a proiectelor la nevoile individuale şi profesionale dintr-o anumită comunitate economică şi socială.

4) Descentralizarea are un efect pozitiv în coordonarea şi coeziunea unor parteneriate de stimulare a ECA între instituţiile locale, respectiv furnizorii de servicii de educaţie. Monitorizarea, evaluarea progresului şi impactului acestor proiecte la nivel local dezvoltă indicatori de predicţie la nivel naţional. ECA presupune o abordare şi o conlucrare transectorială, diversificată, complexă şi integrată implicând nu doar factorul instituţional, dar şi partenerii sociali, respectiv actorii neguvernamentali locali şi/sau regionali. Unul dintre aspectele esenţiale introduse prin LEN, se referă în mod deosebit la formarea cadrelor didactice şi ridicarea calităţii profesionale a personalului din mediul educaţional prin introducerea obligativităţii masterului didactic. Este un pas înainte cu efecte pe termen lung în zona educaţională.

5) Strategia şi viabilitatea canalelor de comunicare tradiţionale sau alternative de diseminare a informaţiei depind în mare măsură de felul în care mesajul unui proiect în domeniul ECA este construit, respectiv grupul ţintă sau beneficiarii acestuia. Mediatizarea în sine a proiectelor derulate în această zonă este importantă, însă nu suficientă. În egală măsură, trebuie promovat un mesaj cu un grad ridicat de persuasiune şi accesibilitate a informaţiei, respectiv de transparenţă a proiectelor, asociată cu o capacitate de predicţie a efectelor antrenate în domeniile dezvoltate. Nivelul de claritate al scopului unui asemenea proiect poate duce la creşterea apetenţei adulţilor pentru dezvoltare personală şi profesională prin educaţie.

6) Am sprijinit amendamentele, cu privire la introducerea în cadrul legislativ a şcolii profesionale, preocupat fiind de calificarea şi inserţia profesională a tinerilor care nu se orientează spre ciclul liceal sau care abandonează timpuriu şcoala. Sprijin ideea potrivit căreia, orice tânăr trebuie să aibă, la vârsta adultă, competenţe şi calificări profesionale care să-i permită şanse egale pe piaţa muncii, dar şi adaptarea la cerinţele tehnologice în continuă schimbare. Realitatea înconjurătoare indică existenţa unei resurse umane adulte prea puţin calificate profesional în anumite domenii ocupaţionale ceea ce determină inegalităţi reflectate şi în cele mai recente statistici privind rata ridicată a şomajului, pe domenii de instruire, în rândul celor necalificaţi. În acest context este absolut necesară consilierea şi orientarea tinerilor spre meserii şi programe de perfecţionare profesională în acord cu cererea locală sau regională.

       

 

Deputat Sanda Ardeleanu (membru Comisia de invatamant – Camera Deputatilor)

 

1) ECA reprezintă un proces prin care o persoană adultă alege să-ţi completeze cunoştinţele generale acumulate până la un moment dat, să-ţi îmbunătăţească anumite abilităţi, să compenseze o educaţie deficitară din copilărie/tinereţe sau să-şi petreacă timpul liber prin activităţi educative din care voit sau întâmplător să acumuleze informaţii utile. Trebuie însă făcută o distincţie clară între termenii: educaţie continuă şi educaţie a adulţilor. La nivel conceptual noţiunile se suprapun, diferenţele fiind de nuanţă. Astfel că educaţia continuă vizează mai mult continuitatea pregătirii de-a lungul carierei profesionale (perfecţionare, recalificare, actualizare a cunoştinţelor), în timp ce educaţia adulţilor presupune necesitatea acoperirii dimensiunilor educaţionale alternative ca educaţia civică, educaţia pentru grupurile vulnerabile sau marginalizate social (bătrâni, şomeri, femei casnice, imigranţi, minorităţi, etc).

2) Un prim pas ca sistemul românesc de educaţie pentru adulţi să devină mai flexibil, inclusiv şi articulat este baza pe care o creează în acest sens LEN prin reglementările sale ce vizează formarea continuă a cadrelor didactice încurajând dezvoltarea profesională şi evoluţia în carieră, prin strategia stabilită de MECTS în vederea formării continue a personalului didactic si conversia profesională şi mai ales prin multiplele iniţiative adunate în Titlul V din LEN, intitulat Învăţarea pe tot parcursul vieţii. Cred că este şi o chestiune de mentalităţi, o problemă ce nu se poate rezolva doar prin legi ci şi cu ajutorul societăţii civile prin programe de conştientizare realizate în parteriate cu aceasta.

3) Un plan naţional de acţiune pentru creşterea participării adulţilor la educaţie ar trebui să fie implementat la nivel local, să fie adaptat la situaţia din regiune şi mai ales la cea din mediul rural, să beneficieze de expertiza unor socio-psihologi şi a unor experţi în domeniu din străinătate. Consider că este necesară preluarea unor iniţiative europene de succes posibil a fi adaptate şi implementate în România în vederea creşterii numărului beneficiarilor. Putem lua exemplul programului prin care se alocă locuri la liceu absolvenţilor de clasa a VIII-a de etnie romă, proaspăt anunţat de Biroul Judeţean pentru Romi din cadrul Instituţiei Prefectului din Judeţul Suceava, prin care se pun la dispoziţie 280 de locuri în clasa a IX-a pentru anul şcolar 2011/12 şi care se preconizează a fi un succes. Experienţa anilor trecuţi ne-a demonstrat că în acest gen de programe este nevoie de un dialog care să determine trimiterea copiilor la scoală, înscrierea adulţilor la forme de educaţie continuă.

4) Statul îşi exercită atribuţiile în domeniul ECA prin intermediul Miniesterelor, Parlamentului şi Guvernului. Descentralizarea trebuie făcută cu scopul de a controla fenomenul din teren şi nu din biroul unei instituţii de la nivel central care poate avea iniţiative bune, poate avea resurse financiare dar nu are intrumentul cheie, care în opinia mea este dialogul şi cunoaşterea problemelor vizate.

5) Dacă societatea civilă are un rol esenţial în probleme de natură socială, mass-media şi blogosferă sunt şi vor fi o porta-voce puternică pentru orice fel de demers la nivel naţional şi local. Promovarea unor programe sociale în presă şi în spaţiul virtual, înseamnă atragerea unui capital de imagine şi poate încuraja derularea unor parteriate public-private pentru susţinerea financiară a acestora, dar şi pentru atragerea de voluntari. Putem implica mass-media, prin simpla prezentare a programelor noastre, prin demonstrarea că acestea sunt de calitate şi vor aduce beneficii comunităţii, prin transparenţă şi corectitudine. Mass-media şi spaţiul virtual sunt un aliat de nădejde în demersurile sociale iar un parteriat cu aceştia poate da amploare, credibilitate şi ne poate aduce resurse financiare şi umane.

6)  LEN, la elaborarea căreia am participat ca membru în Comisia de învăţământ, se răsfrânge zilnic în comunitatea colegiului pe care îl reprezint. Ca profesor universitar, prin fiecare întâlnire a mea cu elevi sau studenţi, la diferitele activităţi din planul local sau naţional, prin activitatea mea de coordonator de doctorat, promovez rolul şi importanţa educaţiei permanente. Ca parlamentar susţin orice acţiune ce promovează importanţa procesului educaţional iniţiată de autorităţilor locale sau de societatea civilă.

 

 

Deputat Iosif Koto (vicepresedinte Comisiei de invatamant – Camera Deputatilor, fost secretar de stat la MECTS in 2 mandate, 1998-2000 si 2005-2006)

 

1) Educaţia continuă a adulţilor poate avea diferite forme. În cadrul educaţiei formale se regăsesc diferitele forme de perfecţionare, de formare la locul de muncă, de reconversie profesională etc. Formele de educaţie nonformală cuprind vizite de lucru, participări la conferinţe, interviuri, mese rotunde etc. Educaţia continuă informală ar putea fi reprezentată prin emisiuni culturale, ştiinţifice, profesionale la televizor, site-uri de acelaşi caracter pe internet, sau articole în mass-media. Educaţia continuă a adulţilor trebuia axată flexibil pe cerinţele pieţei forţelor de muncă, asigurând astfel competitivitatea în spaţiul european.

2) Sistemul românesc de educaţie pentru adulţi, poate deveni mai flexibil, inclusiv şi articulat printr-o stare de pregătire permanentă şi o viziune prospectivă a sistemului educaţional asupra nevoilor diferitelor grupuri şi a indivizilor. Aceasta se poate realiza numai cu fonduri mai pronunţate alocate acestui domeniu. Astfel se pot forma formatorii sau câştiga un număr mai mare de experţi în vederea formăriilor, în alcătuirea de programe, filme educative, articole, cărţi etc. Necesitatea de perfecţionare ar trebui să fie cuprinsă în cerinţele unor ocupaţii, legiferate sau impuse prin fişa postului.

3) Ar trebui să se alcătuiască o serie de programe de perfecţionare pentru fiecare ocupaţie, de către instituţiile care formează forţă de muncă, respectiv ANOFM. Gradaţiile salariale să fie condiţionate de participarea la aceste programe de perfecţionare precizate, şi fiecare curs să aibă un anumit număr de credite. Taxele de studii să fie suportate de participanţi.

România ar trebui să se alinieze la reţelele şi programele de formare continuă ale ţărilor Uniunii Europene, şi să recunoască numărul de credite obţinute de cursanţi la cursurile de formare continuă din alte ţări. La rândul ei şi România va trebui să ofere străinilor o paletă largă de cursuri.

4) În cadrul Instituţiei Prefectului, ar trebui să existe un departament de educaţie care să supravegheze problemele educaţiei. Fiecare comunitate locală respectiv AJOFM-urile ar trebui să ţină o evidenţă a persoanelor care     s-au perfecţionat sau urmează să se perfecţioneze, şi care să coordoneze educaţia continuă a adulţilor. Acest departament ar comanda cursuri de perfecţionare de la instituţiile de învăţământ superior, de la asociaţii civile care ar alcătui şi acredita aceste programe. Programele acestor cursuri ar putea fi elaborate atât de Institutul Ştiinţelor Educaţiei, cât şi de către departamentele de metodică ale universităţilor acreditate de Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului.

5) Implicarease poate realiza prin servicii comandate de la mass-media şi plătite, prin metodologia de acreditare a posturilor TV în care aceştia să aibe obligativitatea prezentării şi diseminării activităţilor ce vizează educaţia continuă a adulţilor.

6) Deoarece reprezint colegiul din diaspora,am încercat un demers care să se finalizeze cu recunoaşterea de către statele Uniunii Europene, a programelor de educaţie continuă a adulţilor din România, precum şi a creditelor obţinute de cursanţi în alte ţări, la diferite programe de educaţie continuă a adulţilor.